Henry Perowne este un medic neurochirurg care trăiește o stare permanentă de neliniște căruia nu-i poate găsi motivele. Nimic din viața sa nu pare a fi cauza acestei tulburări emoționale. Căci duce viața unui om fericit. Este recunoscut ca un medic de succes, petrece lângă soția sa clipe minunate, chiar dacă sunt mai rare decât și-ar fi dorit din cauza programului încărcat al ambilor. Cei doi copii ai săi merg cu pași siguri în viața adultă, urmându-și visurile sale.
Totul este cât se poate de bine. Atunci, ce anume îl neliniștește pe Perowne? Să fie oare avionul în flăcări pe care, din cauza unei insomnii, îl zărise cum se prăbușește? După atentatele de la 11 septembrie toată lumea este dată peste cap și trăiește cu frica în sân. O frică într-atât de infiltrată în conștiință încât nici măcar nu o realizează.
Perowne descoperă treptat că vederea acelui avion prăbușindu-se îl făcu să se gândească mai mult la starea lumii în care trăiește, în care trăim cu toții. Sunt niște gânduri sumbre:

”O mulțime de oameni de pe planeta asta, aflați mereu în legătură și bine organizați, l-ar ucide, i-ar ucide familia și prietenii numai ca să dovedească ceea ce au de dovedit.”
În aceeași zi, însă, din cauza unui accident de automobil, aparent fără nici o urmare, avea să-l cunoască pe Baxter, o persoană violentă care va aduce în viața lui Perowne un șir de evenimente care-l vor face să-și învingă frica și să se debaraseze de neliniștile sale. Căci când viața îți rezervă surprize neplăcute nu ai timp să atragi atenția unor frici nefondate.
Ești pus în situația de a lupta cu problemele care ți-au ieșit în cale. Pentru ca la sfârșitul zilei să realizezi: ”A mai trecut o zi. Mâine e duminică.”
Alte fragmente din carte care m-au atins sunt:
”Însăși teroarea e cea care care ține unită națiunea, întregul sistem funcționează pe teamă și nimeni nu știe cum să-i pună capăt.”
”Dacă sistemul actual ar fi distrus, viitorul ne va privi ca niște zei, cu siguranță pe noi, cei din orașul ăsta, zei norocoși, binecuvântați de belșugul supermarketurilor, de accessul la torente de informații, de haine călduroase ușoare ca fulgul, de speranța de viață în continuă creștere, de mașinării uimitoare. Este o epocă a mecanismelor uimitoare.”
”Pentru profesorii de la universitate, pentru omenire, în general, e mai îndemână să analizeze sărăcia; cu fericirea, e mult mai complicat.”
”Un secol de filme și o jumătate de secol de televiziune au făcut ca totul să pară fals.”
”Obiectele își pierdeau orice valoare imediat ce erau rupte de cei care le deținuseră și de trecutul acestora. ... nimeni nu posedă absolut nimic. Totul e închiriat, totul e de împrumut. Toate bunurile noastre ne vor supraviețui, iar noi le vom abandona.”
Acest comentariu a fost eliminat de autor.
RăspundețiȘtergeretest answer
Ștergererasp nr 2
ȘtergereAcest comentariu a fost eliminat de autor.
RăspundețiȘtergere