Ziceam în postarea anterioară că lectura romanului Război și Pace de Lev Tolstoi îmi pare interminabilă. De fapt așa și este. Dar nu este vorba de faptul că Tolstoi nu ar fi putut să intrige cititorul cu povestea sa. Este vorba despre acea frică care ne împiedică să luăm în mână un roman atât de voluminos precum Război și Pace. Și nici zvonurile că ar fi o carte destul de dificilă nu fac alegerea mai ușoară. În așa mod și rămân cărțile valoroase pe raftul bibliotecii în așteptarea cititorului.
Chiar dacă e-readerul nu-mi permite să realizez adevărata lungime și greutate a romanului o simplă căutare pe net este de ajuns pentru ca să te facă să crezi că nu voi ajunge niciodată la ultima filă.
În planurile mele de lectură pentru anul acesta am inclus o mulțime de romane clasice, și în mod evident, Război și Pace nu face o excepție. Nu, nu este o lectură plictisitoare. Tolstoi este un autor de excepție și toți laurii pe care ia primit sunt bine-meritați.
Pentru a vă intriga și pe voi să-l citiți, în ciuda fricii pe care o inspiră lungimea acestuia vă delectez cu câteva fragmente:
— Hai, acum mergi sănătos! îi dădu fiului său mîna să i-o sărute şi-l îmbrăţişa. Să nu uiţi un lucru, prinţe Andrei: dacă vei muri, bătrînul tău tată va fi îndurerat... Aici se opri pe neaşteptate, apoi continuă cu glas răstit: dar dacă voi afla că nu te-ai purtat ca un adevărat fiu al lui Nikolai Bolkonski, îmi va fi... ruşine! izbucni el.
— Lucrul acesta puteai să nu mi-l mai spui, tată, zise prinţul Andrei zîmbind.
***
Atâta vreme cât nu iubim, suntem ca și adormiți. Suntem copii țarinei... dar în inima noastră încolțește iubirea și suntem deodată zei, suntem curați, ca în ziua dintâi a creației...
***
Un singur pas dincolo de linia aceasta, care aduce cu granița dintre vii și morți, și dai piept cu necunoscutul, cu suferințele și cu moartea. Și ce-i acolo? Cine-i acolo? Colo, peste câmp, după copacul și după acoperișul acela luminat de soare? Nimeni nu știe, dar tare-aș dori să aflu. Groaznic e hotarul acesta și totuși aș dori să-l trec; e știut, doar, că mai curând sau mai târziu tot va trebui să-l trec și să aflu ce este de partea cealaltă a hotarului, așa cum voi afla neapărat odată ce este dincolo de moarte. Mă simt puternic, voinic, voios, îndârjit și înconjurat de oameni tot atât de voinici, de îndârjiți și de plini de viață.
***
Dacă ne-ar fi cu putință să știm ce va fi după moarte, e sigur că nimănui dintre noi nu i-ar mai fi frică de ea.
0 comentarii